și totuși, de ce „Haulina”

De ce „Haulina”? mă întreabă fiecare cînd aude acest cuvînt. Poate că ciudat pare la prima vedere, dar nu e chiar așa! Ce înseamnă el și de unde vine? Dar pentru a înțelege mai bine, ar fi cazul să știți și o poveste frumoasă, de dragoste care defapt și dă viață acestui cuvînt.

După cum mulți știu în viața mea acum patru ani (și 30 zile) a apărut o ființă adorabilă, foarte iubită de mine. A apărut ea foarte simplu și în același timp foarte frumos, dintr-o pură întîmplare. Călătorind prin țară am ajuns și prin Brașov, un oraș deosebit și incredibil de frumos pentru mine (mulți spun că este foarte depresiv din cauza liniștii). Nu bănuiam nimic, dar simțeam eu că vreau să ajung acolo fără a avea un motiv anume. Am zis că după ce termin facultatea vreau să merg în Brașov să-mi continui studiile la master. Ca să nu par nebun, motivul oficial era „Muntele”. Mi se părea genial să ai muntele atît de aproape și în fiecare dimineață să vezi muntele pe geam, mmm, ce frumos…

Dar revenim la Ț. Pe atunci erau în vogă ONG-urile. Era unu și în Brașov evident. Fiind nou în oraș începi să cauți ceva legături, ceea ce am și 21785620218_ed6151395a_bfăcut, am început să caut OSBB-ul (Organizația Studenților Basarabeni și Bucovineni).  A durat ceva timp pînă am reușit eu să mă aranjez un pic (gazdă, facultate, oraș) și în final am reușit să ajung și la asociație. Îmi aduc aminte ca acum, cînd am intrat în acea cameră de cămin, sediul principal al organizației, iar la geam, înconjurată de pereți plini de cutii cu cărți stătea la o masă-EA. Era o fată simplă, mică de statură cu un păr lung și frumos cu ochi mari și clari, pînă a mă vedea evident, că după s-au cam schimbat. Era deosebită de restul, calculată în acțiuni, nu vorbea fără să analizeze cele spuse și cireașa de pe tort era extrem de calmă. Eu ca un membru nou venit, mai deștept de cît să intru cu ea în vorbă nu am găsit nimic. Dar după cum am zis ea era prea ocupată să mă bage pe mine în seamă și continua să citească fără mare atenție. GREȘIT !?!?!, am zis eu în gînd și m-am apucat să-i închid cărțile (știu că e mișcare neprofesionistă și de clase primare, dar funcționează perfect oricînd). Reacția ființei de care vă spuneam că avea ochii mari și clari a fost una absolut deosebită (pentru eu evident!), cu calm de nedescris își deschidea cărțile din nou și încerca să revină din nou la subiect pînă nu a înțeles că șanse la citit mai departe nu prea mai sunt. Ochii după cum am mai zis s-au cam tulburat, dar calmul era extrem de stabil. Aveam impresia că am descoperit definiția la cuvîntul calm. Știți cum există DEX cu imagini, la eu erau cu exemplu real chiar :)). Dar în final am ajuns la numitor comun, am început să ascult ceea ce a învățat ea, cam totul era din drept, dar asta mai puțin conta pentru eu. Mai pe scurt următoarele ședințe eu eram cu cel puțin jumătate de oră mai devreme ca restul în speranța să o mai găsesc pe ea acolo și dacă nu greșesc, am mai găsit-o odată acolo după care a aplicat o tactică foarte periculoasă – nu mai venea la sediu. Nasol moment ce e drept, dar întîmplarea a făcut să fie cum a fost (frumos spus nu?) și a mai apărut o sărbătoare pe 1 Martie, era ziua ei. Atunci am mai prins-o odată, dar era foarte grăbită cu fetele din cameră undeva să plece de asta plăcerea nu a durat mult, un mărțișor, o floare și la mulți ani, dar după a început să vină mai des pe asociație.

Ca adevărați basarabeni noi nu puteam trece de 27 Martie (cine nu știe data să-i fie rușine și dă click) motiv pentru care am pus la cale un întreg plan de sărbătoare cu multe activități. În două 21983200961_b42847fcd4_zcuvinte cele care ne interesează sunt: Bucate tradiționale și petrecerea disco. Deci pentru prima activitate noi ne-am pus în gînd să pregătim bucate tradiționale și să servim invitații speciali pentru ziua de 27 Martie. Toate bucatele trebuiau pregătite de fetele din asociație evident la bucătăria din Casa de Cultură a Studenților (CCS), care din motive necunoscute nu mai era liberă. Atunci la mine în cap luminau toate beculețele posibile și imposibile și știam că trebuie ceva de făcut.

În stilul ideilor mele geniale eu am propus să gătim totul la mine în apartament unde stăteam cu chirie. Printre marele bucătărese era și ea evident, altfel posibil să nu insistat chiar așa. Nimeni nu s-a opus și procesul a început. Evident fiecare cu procesul lui, fetele cu gătitul iar eu cu procedura de cunoaștere a ființei micuțe cu părul lung. Am mai descoperit atunci că este foarte veselă și pozitivă de felul ei, cunoaște ce este o bucătărie și care este scopul ei și îi place Serj Tankian (cine nu știe fără rușine dă click). Partea cu pricina a fost atunci cînd totul era pus la foc, era ora 00:00 și fetele trebuiau să plece acasă. Atunci am înțeles că am șanse să termin mîncarea eu dacă nu conving pe cineva (știm noi cine) să rămînă. Datorită darului meu de a convinge dar și fricii de nu rămîne singur am reușit să conving 2 fete, respectiv și pe ea, să rămînă să termine mîncarea. Atunci eu am aflat că defapt ce știam eu despre EA era nu chiar întru totul adevărat și anume că defapt EA nu se întîlnea cu nimeni  nu-și găsise sufletul pereche, ceea ce era absolut invers celor auzite de mine de la restul lumii. În fine, mi-am adus aminte cuvinte care nici nu știam că le știu din alea în 4 nivele, dar surprinzător mi-am păstrat calmul. Totul era clar deja, cel puțin pentru mine, am înțeles de ce am venit eu la Brașov, am înțeles cum arată jumătatea mea, am înțeles că foame în casă nu voi duce și multe multe altele, dar cel mai important era că trebuie să o fac și ea să înțeleagă asta! Următoarele zile au fost extrem de grele pentru eu(foarte serios printre altele), dar rezultatul este vizibil și astăzi (cine nu știe dă click).

După care după cum am spus, a urmat disco party. Mult de povestit aici nu prea am, dar în mare datorită spiritului meu de convingere și vinului de la Cricova procesul de convingere a fost un pic mai simplu, plus cîteva trucuri mascate sub concursuri (eram și o bucată de organizator pe atunci) și data de început a unei mari iubiri a fost stabilită de comun acord – 30 Martie 2012.

Dar totuși toți se întreabă de ce Hau, de ce Haulina…?

Dacă încercăm să scriem „Hau” în DEX și ne aducem aminte că cuvintele uneori au mai multe sensuri îl vom găsi și pe cel cu pricina: „Redă strigătele de chemare sau de bucurie,...” Cred că pentru unii deja începe să se contureze treaba. Pentru restul continuăm povestea. O prietenă din Taiwan cînd a fost în Brașov îmi spunea că „HAU” în chineză înseamnă bun, frumos, pozitiv… . Nu știu dacă e adevărat dar nici nu contează dacă sincer, la mine el a rămas așa în memorie. Acum cu o mișcare logică facem legături dintre „Hau” și „Haulina”. Prima legătură strînsă este rădăcina cuvîntului, a doua este dezmierdarea lui, deci după logică ar fi trebuit să sune mai blînd un pic. Dar cel mai importat el nu apare în DEX! Și totuși el există,  în propria mea imaginația. Este noul cuvînt pentru a defini iubita mea. Toți caută cuvinte deja existente, în schimb eu l-am creat. Nu pun patent evident sau alte prostii cum face Apple, 25636566363_9c5b07fb3d_kdar undeva simt că este invenția mea. Mulți evident cred că nici după toată explicația mea nu au înțeles de ce cuvînt este așa special, dar așa pe secret asta și îl face special, pentru că stîrnește curiozitatea și nelămurirea celor din jur. Este un cuvînt care duce în eroare la fel cum am fost și eu dus în eroare de la început de cei din jur. Este un cuvînt care inofensiv provoacă un zîmbetul pe față, chiar dacă îl auzi prima dată. Nu se bazează pe vrăji, sau istorii antice/străvechi. Este doar creația mea proprie, un cuvînt care a prins viață datorită sensului atribuit de mine, cel mai probabil pentru mine doar, dar asta mai puțin mă deranjează.

Și pentru cei ce citesc doar finalul , de ce „Haulina” răspunsul este cît se poate de simplu, DE CE NU?

 

Această prezentare necesită JavaScript.

„Denesska” fără „D” sau ”Henesska”

„Henesska” dar unde-i „D”? L-ai pierdut? Hmm, sună interesant, „Denesska” fără „D”. Oare mi-aș fi putut imagine vreodată că mă voi trezi dimineață și voi reflecta asupra faptului că trebuie să îl redenumesc pe „Denesska”, însă fără să pierd din farmecul lui. O misiune aproape imposibilă, pentru că „Denesska” așa cum îl știm noi, este foarte original și cel mai important, este unic, deosebit și magnific. Primul gând o fost să botez acest blog în „DenesskaTheGreat”, dă bine la auz, nu? Apoi, mă gândeamDionysus că ar fi frumos să se numească „PovestirileLuiDenesska” datorită stilului lui de a reda chiar și cea mai banală istorioară într-una cu multă delicatețe, haz aparte și intrigă deopot
rivă. Au mai fost mai multe variante, cum ar fi „Denesska.H”, „DenesskaH”, „DenesskacuH” și altele.

Dar pentru a înțelege de ce Denesska și apoi Henesska trebuie să ajungem la etimologia acestui nume. Denesska derivă din numelui său real, respectiv Denis. Acest nume provine din mitologia greacă de la zeul Dionysos. „Dios” înseamnă Zeus iar „Nysa” este numele unui munte legendar. Dionysos era unul dintre cei mai venerați zei din Antichitate. Respectiv, în mitologia greacă Dionysos era „Zeul Vinului”, al desfrâului, al fertilității și al dansului. În alte cuvinte, era un promotor al civilizației, al legii și iubitor al păcii, precum și protector al agriculturii și al teatrului. Confirm, că aceste caracteristici îl reprezintă întocmai pe autorul acestui blog.

Deci culmea culmilor, zeul meu, Denesska fără D, m-a cucerit la o petrecere unde promovam cultura și tradiția Moldovei. La acea petrecere, erau o mulțime de vin din Moldova precum și bucate tot de acolo, făcute de mine împreună cu alți prieteni. Ghiciți unde? Păi tocmai la Denesska fără D în apartament. Frumos, nu? De pace nu mai vorbim, dacă ar fi toată lumea ca el și ar împărtăși aceleași valori atunci lumea nu ar fi auzit de „război”. Dansul. Dansul este o noțiune care trăiește în corpul său. De ar putea, zi și noapte ar dansa și ar asculta muzică. Muzica există peste tot, la muncă, în mașină, în bucătărie, living, baie și balcon. Odată ce intră în ritmurile melodice nu se mai oprește de dansat. Poate știți că zeul meu, este fost membru al unei trupe de dans din localitatea natală, unde în principal se axau pe dansuri tradițional-populare moldovenești, și de asemenea pe dansuri irlandeze. Afirm cu tărie, că dansul curge prin venele sale, precum apa curge în rău.

O altă istorie a numelui Denis ne spune că este de origine franceză. Un misionar al secolului al III-lea care i-a convertit pe galezi la creștinism (frumoasă istorie când mă gândesc că numenului meu își trage rădăcinile de la o femeie care o creștinat rușii) și este considerat sfântul protector al Parisului. Alți cercetători susțin că numele Denis semnifică de fapt curgerea lumii sau că ar fi fiul lui Zeus.

După ce ne-am clarificat în noțiunea cu semnificația și provenința autorului acestui blog, cred că ar fi frumos să descifrăm misterul denumirii blogului, respectiv, de ce „Henesska” și nu „Denesska”? În primul rând, pentru toată lumea, precum și pentru tot internetul, inclusiv, adrese de mail, Skype, site-uri care mai de care, există un singur nume, Denesska. Bine bine, dar de ce Henesska? Pentru acestea voi începe cu o istorie frumoasă.

A fost odată de mult ca niciodată, un prinț, pe nume, Denis. El era o persoană deosebită, chipeșă, inteligentă, iubitoare, protectoare, și cu o voință extraordinar de puternică. A venit timpul ca el să se însoare, să creeze familia lui și să procreeze urmași. Denis al nostru, își căuta o prințesă. Era foarte dezamăgit, deși, el, întrunea toate calitățile de cel mai cel, nu putea să își găsească jumătatea, pentru a construi împreună un imperiu. El, în vrăji nu crede, la babe nu o fost, și se gândea că dacă tot nu apare prințesa atunci o altă viață decât în munți nu își imaginează. În cele din urmă, după ani lungi de căutare, se resemnase că nu există o astfel de prințesă și își pierduse orice speranță că o va mai găsi. Prin urmare, s-a retras în munți, departe de HaulinaDenisceilalți. Numai natura ce îl înconjura îi dădea putere să trăiască. Dar, surpriză, anume în munți, când deja nu mai căuta nici o prințesă, când lumea lui era doar a lui și rupse orice legătură cu omenirea, o întâlnit-o pe „H”. „H” i-o readus speranța, l-a învățat să iubească din nou, să trăiască, să respire și să se bucure de noua viață. Acum ei încep să clădească imperiul lor. După transformarea care a avut loc în viața sa după ce o întâlnit-o pe „H” a decis ca ea să facă parte din viața lui, din numele și trupul său.

Așa, eu, un simplu „H” am ajuns să îl omor pe „D” și să îl „resusciteze” pe prințul meu, prințul meu, redenumit, Henesska. Da, l-am rebotezat, pentru că acum totul o început de la început. E un nou ciclu, o nouă viață, un nou Denesska cu H, Henesska.

Cu mult drag,

a voastră „H”.